„Ia-ți timp” – o zi de închinare și slujire
Sabatul din data de 25 octombrie 2025 a fost un timp de închinare și slujire deosebit pentru membrii Clubului de Aventurieri „SCÂNTEIA”.
Ziua a fost marcată de un program special intitulat „Ia-ți timp”, dedicat Sărbătorii Mulțumirii — un prilej de recunoștință față de Dumnezeu pentru binecuvântările primite.
🌻 Timp pentru laudă și recunoștință
În cadrul programului, copiii s-au implicat activ, folosindu-și talentele prin cântări de laudă и mesaje emoționante.
Prin aceste momente, aventurierii au subliniat importanța de a ne dedica timpul prețios lui Dumnezeu și slujirii aproapelui.
Mesajul central a fost clar: timpul este un dar al Creatorului, pe care suntem chemați să-l folosim cu înțelepciune.
🤝 Slujire comunitară – bucurie împărtășită
Punctul culminant al zilei a fost acțiunea de slujire comunitară.
După prânzul petrecut împreună în incinta bisericii, aventurierii, însoțiți de mentorii lor, părinți și prima diaconeasă, au pornit în vizită la câțiva membri vârstnici ai comunității „Efes-4”, adevărați veterani ai credinței.
Cu inimile pline de dragoste, copiii au împărțit din bogăția roadelor pământului, oferind nu doar daruri materiale, ci și bucurie spirituală.
Cântările lor pline de emoție au adus lumină și zâmbete pe chipurile celor vizitați. 💛
🙏 Rugăciune, zâmbete și comuniune
Momentele petrecute împreună au fost pline de căldură: ne-am rugat, am râs și am avut ocazia să ne cunoaștem mai bine unii pe alții.
Această experiență a transformat o simplă vizită într-o lecție vie de iubire creștină.
🌟 Lecții pentru viață
Pentru aventurieri, aceste vizite au fost o ocazie unică de învățare prin fapte.
Ei au descoperit ce înseamnă bunătatea, generozitatea și respectul față de cei în vârstă.
Prin gesturi simple, au înțeles cât de importantă este slujirea aproapelui, dragostea frățească și comuniunea în credință.

