Ultimul Sabat din luna februarie a fost unul deosebit pentru comunitatea Bisericii Adventiste din orașul Șoldănești. Într-o atmosferă de bucurie și recunoștință, a avut loc deschiderea oficială a Clubului de Exploratori „Isaac”, un moment important pentru copii, părinți și întreaga biserică.
Acest eveniment a oferit ocazia de a sărbători împreună Ziua Exploratorilor, o zi dedicată copiilor și adolescenților care își doresc să crească frumos, să învețe valori creștine și să Îl slujească pe Dumnezeu în viața lor de zi cu zi.
La această sărbătoare nu am fost singuri. Alături de noi s-au aflat prietenii noștri din Clubul de Exploratori „Ioan” din orașul Rezina, care au contribuit la atmosfera de părtășie și unitate. Prezența lor a adus multă bucurie copiilor și a arătat încă o dată cât de frumoasă este colaborarea dintre cluburile de exploratori.
Un moment special al programului a fost investirea exploratorilor, realizată de oaspetele nostru de la Uniune, Svetlana Bașmacova. În cadrul acestei ceremonii, câte doi exploratori din fiecare club au fost investiți oficial, marcând astfel un pas important în dezvoltarea lor spirituală și în angajamentul lor de a trăi după valorile creștine.
Pentru comunitatea noastră, deschiderea Clubului „Isaac” reprezintă mai mult decât începutul unei activități pentru copii. Este o dovadă că Dumnezeu lucrează la inimile celor tineri, iar copiii sunt dispuși să Îl slăvească pe Dumnezeu cu toată ființa lor, prin viața, comportamentul și implicarea lor.
Dorim să mulțumim în mod special părinților, care își susțin copiii și îi încurajează să participe la activitățile clubului. Sprijinul lor este esențial pentru creșterea și formarea unei generații care Îl iubește pe Dumnezeu și dorește să trăiască după principiile Sale.
Ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze fiecare explorator, fiecare familie și toate activitățile clubului, astfel încât prin ele copiii să crească în credință, caracter și slujire.

