„Exploratorii merg in drumeţie, pe vreme,in care alţi oameni nu s-ar porni. Altfel,care ar fi sensul?” (opens in a new tab)
În noaptea de sâmbătă spre duminică(07-08.10.2023), Clubul „Pavel” a petrecut timpul sub cerul liber. Destinaţia a fost Movila Măgura, localizată în Raionul Ungheni,la intersecţie cu Raionaiele Făleşti şi Sîngerei. Prognoza meteo nu era in favoarea echipei,însă ea a mers la risc.
Seara a fost reuşită. Exploratorii au slăvit numele Domnului prin cântece,au făcut rug,au pregătit cartofi,şi au avut posibilitatea să adreseze pastorului întrebările care îi interesau,iar el cu bucurie a raspuns la fiecare din ele. Nu în ultimul rând,echipa a ales loc potrivit,unde ulterior,exploratorii au instalat corturile.
„Cum slujesc eu lui Dumnezeu?” a fost tema devotionalului din dimineaţa urmatoare. Tot atunci la aventură s-a alăturat şi clubul „Rut” din Sărata Veche. Atât,exploratorii,cât şi instructorii au avut o comuniune minunată,fapt foarte îmbucurător. Totuşi într-un final vremea de afară s-a înrăutăţit şi cluburile au fost nevoite să se îndrepte spre casă,însă zâmbetele oricum persistau pe feţele fiecăruia.
Necătând că pentru unii a fost o provocare nouă,e cert faptul că această experienţă va rămâne de neuitat pentru toţi. Îi mulţumim Domnului că ne-a păzit pe timp de noapte,şi ne-a călăuzit în timpul zilei. Slavă Lui, pentru posibilităţile extraordinare de care avem parte.