Dragi prieteni, cu mare bucurie vrem să vă împărtășim câteva momente speciale din viața cluburilor noastre „Avraam” și „Neemia” din localitatea Sîngereii Noi.
Pe 31 mai 2025, am avut parte de o serbare deosebită în cadrul comunității „Efes”, cu ocazia Zilei Mondiale a Aventurierilor. Evenimentul a purtat un genericul plin de speranță și curaj: „La drum cu credință” – un motto care a însoțit întreaga zi și care a inspirat fiecare moment trăit împreună.
Încă de la primele ore ale dimineții, atmosfera din biserică a fost una caldă și plină de emoție. Totul a fost pregătit cu dragoste: programele, decorațiunile, mesajele, chiar și micile detalii. Alături de noi s-au aflat și oaspeți dragi din localitatea Rîșcani – clubul „Picături de Rouă”, care au venit să împărtășească această bucurie cu noi.
Sabatul a fost cu adevărat special, pentru că întreaga desfășurare a fost realizată de copii – de la citirea veștilor misionare, colectarea darurilor, poezii și cântări, până la scenete și primirea oaspeților. Am trăit un program complet, ca într-un serviciu divin, dar cu acea căldură unică pe care doar copiii știu să o aducă.
Pe lângă celebrarea Zilei Aventurierilor, am marcat și încheierea activităților din anul de studiu 2024–2025 pentru clubul Exploratorilor. Cu această ocazie, doi noi aventurieri și doi noi exploratori s-au alăturat oficial cluburilor noastre, iar toți participanții au primit ecusoanele de final de an – un simbol al dedicării și implicării lor.
Ziua s-a încheiat frumos, cu o masă comună, plină de voie bună, zâmbete și recunoștință. Ne-am bucurat împreună, ca o mare familie, mulțumind lui Dumnezeu pentru că este bun și atent cu fiecare dintre copiii Săi.
„La drum cu credință” nu a fost doar un slogan – a fost o realitate pe care am trăit-o împreună. Ne dorim ca fiecare pas pe care-l facem să fie alături de El, iar cu ochii spre cer, știm că mai e puțin… și Domnul pentru care facem toate va veni!